Hristos a înviat a treia zi, după Scripturi

Hristos a înviat a treia zi, după Scripturi

Aseară a fost mai puțină lume la Biserica din sat decât în alți ani. Cu toate astea, tot am reîntâlnit-o pe tanti Maria care părea mai bătrână, mai scundă și vorbea mai rar. „Eu am luat Lumina, am fost prima ca în fiecare an. Eu dacă nu iau prima Lumină de la preot, nu mai iau deloc”, îmi povestește ea atunci când o întreb cum o mai duce. Când am ieșit afară, copacii plini de flori albe își lăsau podoaba peste creștetele credincioșilor. „Hristos a înviat!”, rostea cu hotărâre preotul. Brusc am început să rememorez amintirile din copilărie făcute în curtea Bisericii. Alergatul în jurul casei lui Dumnezeu, planurile pentru zilele de Paște (când speram să mă ia și pe mine cineva la pădure) și jocurile copilăriei pe care le puneam în aplicare toată noaptea de Înviere.

Mă trezesc din amintiri. Preotul povestește o pildă.

Dumnezeu și diavolul coboară pe pământ și merg în trei locuri diferite. Prima dată se opresc la tribunal și cel rău îi spune lui Dumnezeu: „vezi, nici judecătorii nu mai sunt corecți, sunt toți fii de-ai mei”. Dumnezeu pune capul în pământ și îi dă dreptate. A doua vizită este la cluburi și acolo diavolul își umflă pieptul, ridică mâinile și se laudă lui Dumnezeu că aici toți, de la cel mai mic până la cel mai mare, îi slujesc lui. Dumnezeu îi dă dreptate. Ultima vizită o fac la Biserică și acolo găsesc trei-patru băbuțe care și alea vorbesc între ele și nu-l ascultă pe preot.

Părintele nostru face o pauză, timp în care oamenii din jurul meu încep să râdă pe sub mustăți de ceea ce a spus preotul cu câteva secunde mai devreme. De rușine, se opresc și ascultă în continuare.

După ceva timp, Dumnezeu merge la diavol și îi spune să meargă cu El pe pământ. Cel rău nu prea înțelege de ce, dar, știind că-l poate umili iar pe Dumnezeu, acceptă. Se opresc la tribunal și nu e nimeni, se opresc la cluburi și tot nu e nimeni. Diavolul deja se enervează și întreabă unde sunt toți oamenii lui. Când se opresc la Biserică, diavolul vede o mare de oamenii care stau cu lumânările în mână și care cântă emoționați:

Hristos a înviat din morți,
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte
Viață dăruindu-le.

Vântul suflă și ne acoperă pe toți cu florile albe ale vișinilor. Trecem cu toții și sărutăm icoana, Evanghelia și crucea din mână preotului, iar apoi o parte o ia la deal, spre cimitir, iar cealaltă parte se întoarce în Biserică pentru a asculta slujba. Cu toții așteptăm să mergem acasă cu lumina în mână și să ciocnim oul roșu care să vestească că mormântul Domnului Iisus s-a deschis și a eliberat trupul viu al Acestuia.

Hristos a înviat!

Studenți, îi lăsăm să ne mărite țara cu elefanții?

Studenți, îi lăsăm să ne mărite țara cu elefanții?

Dragi colegi,

Nu știu pe unde ați fost aseară, poate v-ați culcat devreme, însă, pe la ora 22.00, Guvernul României a făcut primul pas și și-a eliberat hoții. Și eu eram în pijamale, dar mi-a sărit în ochi Breaking News-ul de la Digi24. Mi-am luat cheile, m-am urcat într-un taxi și am strigat după PSD-iști care, de frică, s-au baricadat în Palatul Victoria. Deși, în Piața Unirii, soseau mașinile continuu, deși am făcut live-uri pe Facebook și am comentat pe unde am văzut, nu am fost suficienți.

1000 de oameni pentru un oraș ca Iași?

Am venit din Galați să învăț aici, la Iași. M-am îndrăgostit de oraș și el m-a acceptat foarte repede. Nu regret! Însă mi-ar plăcea foarte mult să văd mai multă solidaritate. Brașovul, care are o populație mult mai mică decât a Iașului, a avut o cifră mult mai mare la protestele de aseară. Ș-apoi atmosfera de acolo, de lângă statuia lui Alexandru Ion Cuza te încărcă cu putere, simți cum te ia cu fiori atunci când strigăm cu toții „Rușine, rușine să vă fie!”. Îi lăsăm să ne mărite țara, fără voia ei, cu elefanții?

Un oraș plin de studenți. Hai, vă rog eu, nu stați în cămine. O fi cald, o fi frumos, dar ce se întâmplă acum în țară e chiar periculos. E sesiune, știu, dar asta nu-i o scuză.

Colegi, ne vedem diseară la cea mai mare întâlnire?

Cu solidaritate,

un gălățean adoptat de Iași

P.S: Un video de aseară: aici.

20170201_003521

Povești tragice din satul meu, Crăiești

Povești tragice din satul meu, Crăiești

Povestea nu începe astăzi dimineață, ci undeva prin trecutul satului meu, Crăiești. Azi, de abia făcusem ochi, îmi turnam lapte în castronul plin cu cereale și sora mea îmi și spune: „A murit Stulea, cică i-a dat unu’ cu ceva în cap”. A urmat o pauză, eu am continuat să torn laptele și peste câteva secunde mi-am dat seama că vorbim de cineva de la noi din sat și despre moarte.

Nicoleta, prietena mea, exclamă: „Frate, la voi acolo parcă e Evul Mediu!” Tac și îmi imaginez momentul în care o să ajungem acasă și parcă mă văd: o să deschid brațele și o să spun pe un ton sadic: „Bine ai venit în Evul Mediu!”


Acum să vă spun, pe scurt, cum se presupune că a murit acest Stulea. El era un băiat la vreo 30 de ani, a avut cândva o familie, dar nevasta lui a plecat în altă țară, iar cei doi copii ai lui au fost luați, de când erau mici, de stat. El, se presupune, că voia să se răzbune pe un băiat din sat și să-l bată, dar planul lui a fost dezvăluit și cel bătut și chiar omorât a fost el. Nu era cunoscut ca un băiat cuminte, a fost la pușcărie de câteva ori, se presupune că a violat un băiat, a fost acuzat, de multe ori, de furt, iar lista de infracțiuni continuă. Poveste tristă! Asta mă face să scriu acest articol. Parcă la noi, prea se întâmplă de astea. Exact acum un an, un alt bărbat, să-i spunem Dumitru, a murit în timp ce încerca să rezolve o problemă la o remorcă. A căzut utilajul peste trupul lui și a murit. Avea o nevastă și doi copii, tot un băiat și o fată ca Stulea. Multă lume s-a adunat atunci, multă tristețe în ochii celor prezenți la înmormântare.
Mai derulez amintirile dintr-astea negre și-mi mai aduc aminte de o moarte tragică. În acest scenariu intră trei persone, Ionela, soția lui Ticu, Ticu și prietenul lor de familie Barbu. Ei mereu umblau împreună – de la munca pe câmp până la dezlănțuirile din baruri. Într-o seară s-au adunat toți trei în casa celor doi soți. Au mâncat, au băut și s-au luat la bătaie. De aici, povestea nu mai este clară. Cert este că Barbu a fost găsit mort într-o râpă din apropierea casei celor doi soți, a fost lovit cu o secure sau ceva asemănător. A venit poliția în sat, s-au făcut anchete și, la final, a ieșit că Ticu l-a omorât pe Barbu, fiindcă Barbu îi făcea avansuri Ionelei. Lumea din sat spune altceva: Ionela, o femeie cu o reputație nu tocmai bună, l-a omorât pe Barbu și, din cauza ei, Ticu a făcut pușcărie.

Despre unele scenarii s-a scris și în presă, despre altele nu. Când ajung acasă, o să încerc să caut mai multe. Parcă toate au continuitate și sunt legate. Povești asemănătoare, cu personaje diferite. Mă gândesc că și voi știți sate cu astfel de tragedii, cu vrăjitoare, cu vrăji și cu sau din Evul Mediu, nu? Cine știe, poate vin să ne inspire.
Semnează,
crăieștean Ionuț Teoderașcu
P.S.: Numele personajelor nu sunt reale. Am prezentat aspecte reale, nu judec, fie că au fost buni, fie că au fost răi, numai Dumnezeu știe. De la mine au un: „Dumnezeu să-i ierte!”
*Articolul a fost publicat și aici.