5.000 de kilometri în 7 zile

5.000 de kilometri în 7 zile

Uitasem cum este să călătorești atât de mult cu o gașcă în spate, însă, în timpul celor peste 5000 de km pe care i-am străbătut în săptămâna ce tocmai a trecut, mi-am adus aminte. Pe cât de obositoare este călătoria, pe atât de neuitată rămâne experiența.

Înainte de a vă spune cum mi-a fost în orașul olandez, Assen, trebuie să vă povestesc câte ceva despre cei de la „T.U.Iași Racing” și despre cum am ajuns în Olanda. Echipa este formată din zece studenți de la Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași care, coordonați fiind de profesorul Ciprian Ciofu, au construit o mașină de curse. Ceea ce au făcut ei nu este chiar atât de simplu pe cât pare, la început au căutat sponsori care să le ofere ori bani, ori piese, apoi au început să pună pe hârtie cam cum ar arăta fiecare detaliu și, abia apoi, s-au apucat efectiv de construit. Totul a durat cam opt-nouă luni. Odată construit monopostul (mașina de curse), s-au înscris la Formula Student, cea mai mare competiție tehnică dedicată studenților. Pentru că au mai fost în anii trecuți în Ungaria, Spania, Italia, anul acesta au ales să meargă, pentru prima dată, în Olanda. Trebuie să menționez că acesta este și primul an când se organizează Formula Student în Țările de Jos.

Citește în continuare „5.000 de kilometri în 7 zile”

Anunțuri

În zori – când Soarele întâlnește Luna

În zori – când Soarele întâlnește Luna

Începutul este cel mai complicat, dacă l-ai găsit pe ăsta, degetele încep apoi să tot alunece pe taste până când pui punctul final și gata – ai terminat. SFR-ul meu, de anul ăsta, încape tot într-o singură melodie și, astfel, dacă vreau să mă întorc acolo, trebuie doar să caut melodia și deja sunt în mașina SFR, acolo unde am ascultat-o prima dată, alături de Eduard și Claudiu. Și parcă numele ei e pentru noi, deși poate versurile ei ni se potrivesc doar separat: Hearts & Colors – For The Love.

Citește în continuare „În zori – când Soarele întâlnește Luna”

Nu știam despre ceai că…

Nu știam despre ceai că…

Obișnuiesc să beau ceai, este un obicei bun pe care-l am datorită mamei mele. De când eram mic, mama ne pregătea ceai, mai ales în diminețile de iarnă. De multe ori era de tei, fiindcă aveam un tei uriaș lângă casa noastră, dar consumam și ceai de mentă, de fructe sau ceaiurile din mult-cunoscutele plante (cu precădere în mediul rural): coada șoricelului, coada calului sau urzica.  Însă nu am știut niciodată că în spatele acestei băuturi se află atât de multe lucruri interesante.

  1. Ceaiul își are originea în partea de sud-est a Asiei și a fost folosit, pentru prima dată, de chinezii din zona provinciei Yunnan care, în limba chineză, înseamnă „la sud de nori”.
  2. Se obține prin infuzare frunzelor ce aparțin plantei Camellia sinensis, dar se poate obține și din frunze de mentă, mușețel, fructe uscate etc.
  3. Ceaiul se cultivă în 10 țări din Asia, 5 tări din Africa, două tări din America de Sud și în regiunea Mării Caspice și regiunea Mării Negre (Turcia, Georgia și Iran).
  4. Planta de ceai (Camellia sinensis) poate ajunge și la 9 m înălțime și poate rezista până la 100 de ani.
  5. În Japonia a luat naștere Ceremonia Ceaiului și se practică și în ziele noastre. Bazele acestei ceremoni au fost puse de un preot de Zen pe nume Eisai.

Cu siguranță lista continuă, însă, mai multe, vom afla din viitoarele postări de pe blog. Așa că fii cu ochii pe blog, dă click pe categoria „Ceai” și hai să descoperim totul despre ceai: istoric, legende, categorii, beneficii etc.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sursă fotografii: blog.fitbit.com, zi-chun.com


Povești tragice din satul meu, Crăiești

Povești tragice din satul meu, Crăiești

Povestea nu începe astăzi dimineață, ci undeva prin trecutul satului meu, Crăiești. Azi, de abia făcusem ochi, îmi turnam lapte în castronul plin cu cereale și sora mea îmi și spune: „A murit Stulea, cică i-a dat unu’ cu ceva în cap”. A urmat o pauză, eu am continuat să torn laptele și peste câteva secunde mi-am dat seama că vorbim de cineva de la noi din sat și despre moarte.

Nicoleta, prietena mea, exclamă: „Frate, la voi acolo parcă e Evul Mediu!” Tac și îmi imaginez momentul în care o să ajungem acasă și parcă mă văd: o să deschid brațele și o să spun pe un ton sadic: „Bine ai venit în Evul Mediu!”


Citește în continuare „Povești tragice din satul meu, Crăiești”

Prima zi din primul an. Sună clopoțelul!

Prima zi din primul an. Sună clopoțelul!
A început școala. Cu toții suntem nostalgici, fie că încă ne mai „roadem” coatele pe băncile mâzgălite, fie că ținem de mâini un elev nerăbdător, fie că stăm acasă și privim, școlarii și ghiozdanele lor, pe geam sau la televizor. Avem amintiri frumoase de la școală, iar cele cu intensitate le ținem minte și acum, le vom ține minte mereu. Eu întotdauna îmi aduc aminte de prima zi de școală. Prima zi din primul an.

Un hol foarte lung. Pe dreapta sunt multe uși închise, albe. În jurul meu sunt foarte mulți oameni și copii de vârsta mea sau mai mari. Parcă tot satul a fost îndesat în acest hol. Mă țin de mâna mamei mele, deși nu obișnuiesc să stau locului. Îmi place să alerg, să sar, să râd, să fiu vesel. Dar acum nu plec. Îmi e teamă că mă pot pierde și… mai sunt și hainele de pe mine. Sunt noi. Cămașa albă pe al cărei guler stă cocoțat un papion, pardon „capion”, cum îi spun eu. Pantalonii sunt negri și pantofii la fel. Nu prea mă interesează astea, poate puțin nămol sau măcar ceva praf peste ele le-ar face mai interesante. Dar stau cuminte, e o zi importantă, o zi mare, după cum îmi spun toți. „Ehee, s-a terminat cu joaca. De la toamnă, la școală!” Și, uite așa, cuvântul „școală” mi-a creat un disconfort. Ea fură joaca, îmi fură timpul liber, îmi fură hainele mele în care mă simt libeeer. Se spune că e mult mai rea decât grădinița. Nici pe acolo nu prea am dat, doar îi priveam pe alții, când se termina programul, printre găurile din gard. Mă feream de ea, dar e altă poveste. Acum sunt într-un hol și aștept să încep școala. Recunosc, nu-mi place aici. Mă plictisesc, așteptăm și nu știu ce așteptăm. Deja mă țin de mâna mamei de vreo jumătate de oră și simt cum mă sufoc. Vreau să se termine, să mă duc acasă, să mă schimb și să fac ceea ce mă pricep cel mai bine să fac: să mă joc.

Citește în continuare „Prima zi din primul an. Sună clopoțelul!”

Bucuria copilăriei sau „cu leagăn la fund”

Bucuria copilăriei sau „cu leagăn la fund”
Viteză, viteză, viteză! Cu cât mă legăn mai mult din corp, cu atât simt și mai bine sentimentul de libertate. Sunt în leagănul vechi, din curtea mea. În urechi am o pereche de căști albe pe care le-am primit de curând. Cântă Owl City. Simt fiecare sunet din noua sa melodie Fireflies. Închid ochii. Vântul suflă din ce în ce mai tare și tot ce simt sunt stropi de libertate și fericire sau poate e invers. Așa mă văd eu. Vecinii, cel mai probabil, mă văd altfel. Un plod care se tot miorlăie și poluează fonic. Mai e și leagănul care scârțâie. O nebunie. Mai mult ca sigur că toată lumea se roagă ca fericirea mea să dureze… cât mai puțin.

Citește în continuare „Bucuria copilăriei sau „cu leagăn la fund””