DE MESERIE CĂLĂTORI

DE MESERIE CĂLĂTORI

„Pînă acum, am călătorit mai bine de 150.000 de km prin toată țara”, îmi spune cu mîndrie Marian. Ne îndreptăm spre o pensiune din județul Bistrița-Năsăud, unde vom sta cîteva zile, timp în care, de dimineață pînă seara, vom străbate la pas orașul Bistrița, pentru a vorbi cu ghizii locali și pentru a face fotografii. De acolo, cu bagajele în mînă, cei patru membri care formează echipa „Zig Zag prin România” vor merge în alt loc, asta pînă cînd nu le va mai rămîne niciun județ pe care să nu-l fi vizitat. În ultimii doi ani și-au mutat bagajele de colo-colo de sute de ori, pentru că și-au propus să călătorească în toată țara și să adune, prin cuvinte și imagini, bogățiile României. Pînă acum, au vizitat nordul și vestul țării, iar acum au poposit în Transilvania. Și-au petrecut revelionul în Satu Mare, la un club de salsa, și verile și le-au consumat vizitînd locuri din Botoșani, Suceava, Hunedoara, Arad, Timișoara și Alba-Iulia, însă de fiecare dată, de sărbători, pentru cîteva zile, s-au întors acasă.

Citește în continuare „DE MESERIE CĂLĂTORI”

Românul cîntă la nevoie

Românul cîntă la nevoie

Da’ chiar așa, ce-aș putea eu ție să-ți doresc? Eu te văd așa cum ești, sînt la un pian și de fiecare dată cînd apăs pe o clapă îmi apare o amintire de-a ta.

DO: Un bătrîn stă în stradă și mă salută de fiecare dată cînd îl văd, îmi întinde mîna să mă ajute să merg în continuare. Îi este foarte bine acasă la el, are bani de-i mută cu lopata de colo-colo și, din plictiseală, mai ie­se afară să mai schimbe o vorbă. După ce trec de el, îl văd cum tot stă cu mîna întinsă și îi salută pe toți românii care trec pe lîngă el.

RE: Un bărbat de peste 20 de ani care se plimbă pe o stradă și, în jurul lui, nu vorbește nimeni ro­mâ­neș­te. Îmi dau seama că e plecat din țară, are un salariu ma­re și își permite să călătorească prin Europa, uneori chiar și pe celelalte continente. Numai în august vine a­ca­să, că i se face dor de familie și se satură de călătorit și vi­­zitat.

MI: O droaie de copii și toți aleargă, de la școală, spre casă. Au un ghiozdan mic în spate, în care șade în întuneric o tabletă în care-s toate manualele și temele de la școală.

FA: Un cinematograf cu arhitectură modernă în ca­re rulează, în liniște, un film românesc. Imagini clare și o sală plină în care oamenii așteaptă cu nerăbdare un final fericit.

SOL: Ceea ce văd acum, este puțin în ceață, dar tot îmi dau seama. E un salon de spital și un bolnav tocmai încearcă să lase într-un buzunar dintr-un halat alb cîți­va lei, însă banii îi sînt refuzați.

LA: Aici e un bărbat atent îmbrăcat, stă la un pu­pi­tru și vorbește despre burse, alocații, salarii și despre cum „nu mai avem ce să creștem”. E politician și nici nu minte.

SI: O librărie cu rafturi goale, în care nicio carte nu mai „moare” în neștire și în care, pe birou, șade o listă cu sute de comenzi.

DO: Îmi dau seama că bătrînul era nebun, că nu avea casă, familie și că stătea pe lîngă mine, fiindcă voia să-mi fure ultimul leu rămas de la ultima șpagă dată.

Închid pianul, e stricat! Nici nu vreau să-mi imaginez ce-ar fi ieșit dacă mă apucam să cînt și, astfel, să ada­ug notă peste notă – una mai joasă, alta mai înaltă. Ro­mânia, ai de toate, Eminescu îți mai lipsește.

Articol apărut în nr. 551 al revistei de cultură „Opinia Studențească” din Iași

Sursă foto: paraiala.files.wordpress.com

Fortăreața digitală – o carte cu suspans și cu o iubire „fără ceară”

Fortăreața digitală – o carte cu suspans și cu o iubire „fără ceară”

Dacă vara mă eliberează, toamna mă închide în mine. De cele mai multe ori, toamna aleg să intru în casă, să-mi pun o carte în brațe, o melodie liniștită pe fundal și să las timpul să curgă. Mă trezesc după ceva timp, când deja am terminat câteva zeci de pagini, și reflectez.

Astăzi, într-o zi nesigură – căci nici Soare nu-i, nici nu plouă – de toamnă, am terminat de citit „Fortăreața digitală”, o carte scrisă cu multă atenție de Dan Brown. Trei cuvinte am despre ea: suspans, mister și emoții. Pe scurt, este vorba despre un sediu (NSA) în care sunt decodificate mesajele secrete, criptate și unde sunt spionate toate conturile din lume de cele mai bune minți criptografice. Toate acestea sunt conduse de comandantul Strathmore și de șeful Diviziei de Criptografie, Susan Fletcher. Monotonia dispare, atunci când, pe Internet, apare un nou sistem de codificare, cel mai bun, care amenință existența sediului și celui mai bun echipament individual de calcul electronic din lume – TRANSLTR, aflar în sediul NSA. David Becker, prietenul lui Susan și profesor de limbi străine, este trimis în Spania de către Strathmore, fără ca Susan să știe, să caute un cod care va debloca acest nou sistem. Călătoria lui David ia o întorsătură groaznică, iar Susan, din cauza gândurilor care se tot îndreaptă spre David, nici că se poate concentra să găsească o soluție optimă pentru a menține în viață sistemul TRANSLR și cea mai mare bază de date existentă, legată de sediul NSA și la „poarta” căreia stau mii de hackeri cu scopul de fura informații despre planurile rachetelor americare, misiunile secrete, spioni etc.. Totul ține de „securitatea națională”, iar finalul aduce lacrimi, omoruri, sinucideri și un eșec imens.

-Fără ceară? gânguri ea, luându-l în braţe.
-Fără ceară, rosti el, zâmbind. Susan îl sărută cu pasiune.
-Spune-mi ce înseamnă.
-Nici o şansă. David râse. Un cuplu are nevoie de secrete — ca lucrurile să rămână interesante.

Am ales cartea datorită autorului, căci am mai citit și alte cărți scrise de el. Prima dată am savurat „Inferno”, o carte fascinantă care a devenit ulterior cartea mea preferată. Tot toamna aceasta, am citit și „Îngeri și demoni”, iar acum mă gândesc serios să vânez romanul „Codul lui Da Vinci”, am înțeles că e cea mai bună carte scrisă de Dan Brown. Sunt și mai mulțumit și mai cuprins în această febră „danbrowniană” datorită faptului că în luna octombrie apare filmul „Inferno” din care abia aștept să fur câteva imagini din infernul lui Robert Langdon, personajul principal al filmului.

Multe aș mai scrie despre acestă plăcere, denumită de mine #danbrowniană, dar aud ploaia și simt și frigul. Îmi iau o pătura, ceaiul este lângă mine, muzica este deja pornită, mai rămâne să bag mâna în cutia cu cărți și să iau una. Sunt curios ce nimeresc. O să vă spun și vouă, până atunci vă las cu Dan Brown la o carte #danbrowniană.

Fără ceară,

Ionuț

P.S.: Romanul „Fortăreața Digitală” vă va spune ce este cu acest „fără ceară”.

fortareata digitala.jpg

Sursa fotografii: ggpht.com, 2.bp.blogspot.com