777: 7 kilometri în 7 ore pentru 7 obiective turistice din Londra

777: 7 kilometri în 7 ore pentru 7 obiective turistice din Londra

Ceea ce inițial trebuia să fie doar o escală de 4-5 ore, în aeroportul Stansted de pe lângă Londra, s-a transformat, datorită celor de la Ryanair, într-o staționare de mai bine de două zile în orașul londonez. Ghinionul de la început s-a dovedit a fi cu noroc.

Am ajuns în aeroport în după-amiaza zilei de 30 octombrie și am luat de acolo autobuzul A9 (National Express), iar pentru un bilet dus-întors am plătit 15 lire. După o oră am ajuns în stația Stratford. Pentru că deja era târziu, în prima mea zi în Londra, am ales să stau în casă și să-mi planific cea de-a doua zi. Aveam nevoie de ceva informații pentru că nu mă pregătisem mai deloc pentru această scurtă călătorie. Pe internet nu am găsit un traseu simplu și ușor de parcurs și am fost nevoit să mi-l construiesc singur. Și acum, dedic acest articol turiștilor care se află/se vor afla în aceeași situație.

Nu știam exact ce card să utilizez pentru transportul în comun (fiecare are și dezavantajele, și avantajele lui), însă familia la care am locuit mi-a recomandat să utilizez cardul Oyster. L-am încărcat cu 10 lire (îl poți încărca mai în orice stație) și am luat metroul din zona în care locuiam până în stația Bank. De acolo am mers doar pe jos, iar pentru orientare am utilizat Google Maps. Am urmărit următorul traseu:

1. London Bridge și Tower Bridge

Multă lume confundă aceste poduri, chiar o legendă spune că Robert McCulloch, cel care a cumpărat London Bridge, a crezut că de fapt a cumpărat Tower Bridge. Odată ce le vezi, nu ai cum să le mai încurci, al doilea este mult mai impunător, iar caracteristicile stilului neogotic sunt ușor de observat. Cele două turnuri sunt legate între ele printr-o pasarelă și turiștii chiar pot urca în ele pentru a face fotografii și pentru a privi oamenii de pe pod printr-o sticlă. London Bridge este mult mai vechi și leagă centrul istoric al Londrei de districtul Southwark.

2. Catedrala Saint Paul

De pe Tower Bridge am mers spre Turnul Londrei și mai apoi am oprit la Catedrala Saint Paul. Este cea mai mare biserică din Londra și a doua din Marea Britanie, după Catedrala din Liverpool. Din păcate nu am reușit să intru, însă m-am oprit în grădina din jurul ei și am citit câteva pagini din cartea „Bastarda Istanbulului”. Acolo o veveriță a acceptat să-i fiu fotograful pentru o ședință foto.

3. Teatrul Național

Eram foarte curios să văd cum arată Teatrul Național și care este atmosfera de acolo. Nu m-a impresionat foarte mult prin stilul arhitectural, însă energia din jur a fost genială. Mulți tineri, zone în care se vindeau cărți vechi, râsete și țipete, băieții care se dădeau cu skateboard-ul într-un parc tematic din jur și multă, multă veselie.

4. London Eye

Importanța acestui obiectiv turistic am măsurat-o și prin coada imensă care parcă nu se mai termina. Oamenii așteptau minute în șir pentru a se urca în ochiul Londrei și pentru a-l cuceri. Această roată mai este cunoscută și ca „Roata Mileniului” sau ca „Coca-Cola London Eye”. Structura are 135 de metri, iar roata are un diametru de 120 de metri. Pentru a o cuprinde în fotografie (dacă nu ai un obiectiv Wide) e cel mai bine să mergi pe Podul Westminster.

5. Big Ben

Cu siguranță este cel mai cunoscut simbol al Londrei. Abia așteptam să ajung la el și când, în sfârșit, l-am privit, aproape că nu mi-a venit să cred. Era în reparaaațiii! Mi-am spus că probabil e un semn – trebuie să revin în Londra doar ca să-l văd. Turnul aparține de Palatului Westminster și este al treilea cel mai înalt turn cu ceas din lume. A fost pus în funcțiune în ziua de 31 mai 1859. În această zonă am stat mai mult timp, m-am plimbat și prin jurul palatului și prin parcul din apropiere.

6. Galeriile Naționale

De la Palatul Westminster am luat-o, pe WhiteHall, spre Galeriile Naționale. Peisajele și arhitectura de pe WhiteHall sunt geniale – aproape că nu știi la ce să te uiți prima dată. Capătul străzii dă spre Piața Trafalgar, o piață aglomerată și foarte vizitată de turiști, din fața clădirii în care se află unele dintre cele mai importante picturi ce aparțin lui Vincent Van Gogh, Giovanni Bellini, Pablo Picasso, Michelangelo, Caravaggio etc.. Accesul a fost și este gratuit, însă donațiile sunt încurajate. Ai nevoie de câteva ore pentru a vedea toate tablourile. Când am ieșit din Galeria Națională era noapte și am putut să urmăresc agitația din Piața Trafalgar de sub razele Lunii.

7. Palatul Buckingham

Ultimul obiectiv din lista mea a fost reședința principală din Londra a monarhilor britanici, un alt simbol important pentru orașul londonez. În fața palatului este monumentul „Victoria Memorial” și de acolo poți observa cel mai bine detaliile Casei Buckingham, așa cum a fost cunoscut inițial monumentul istoric. De aici am mers spre cea mai apropiată stație de autobuz (Green Park) și am luat unul dintre autobuzele roșii, cu etaj și am călătorit mai mult de o oră prin oraș. A fost destul de inconfortabilă plimbarea prin Green Park pentru că nu este mai deloc lumină și se pot produce accidente (un biciclist chiar a intrat într-un pieton).

Conform Google Maps, am mers cam 6 kilometri, însă am făcut ceva mai mult pentru că am mai ocolit unele străzi sau m-am mai întors din drum. Plimbarea a fost relaxantă, britanicii destul de amabili (de fiecare dată când am întrebat ceva mi-au răspuns respectuos) și obiectivele turistice chiar foarte impresionante. M-am simțit de multe ori ciudat pentru că numai eu stăteam la semafor – deși era roșu, toți treceau strada când nu erau mașini în jur. La final, am constat că am rămas și cu bani pe cardul Oyster, deși transportul în comun din Londra este destul de scump.

Cu siguranță aș repeta experiența și simt că o voi face curând! Mult spor la călătorit!

Cu dor de ducă,
Ionuț Teoderașcu

*Traseul de pe Google Maps:

Anunțuri

Stelian Dumistrăcel: „Eu nu mă tem de cuvinte!”

Stelian Dumistrăcel: „Eu nu mă tem de cuvinte!”

După cum bine ați aflat de pe pagina de Facebook a Asociației Studenților Jurnaliști din Iași, ieri, a avut loc lansarea de carte a volumului omagial Stelian Dumistrăcel ’80 „Împotriva derivei”. A fost cea mai frumoasă lansare de carte la care am participat până acum și cine îl cunoaște pe domnul profesor știe despre ce vorbesc. Atmosfera a fost una familială, cu amintiri de tot felul, cu râsete și, la final, cu lacrimi de fericire.

04_Ionuț Teoderașcu

Când mă gândesc la domnul profesor, trei imagini încep să prindă contur. Mi-l imaginez în timp ce ne spunea la curs, cu îndârjire, „Eu nu mă tem de cuvinte!”, o propoziție pe care cu toții am dori să ajungem s-o rostim.

09_Ionuț Teoderașcu
Alături de dl profesor au fost Violeta Cincu, jurnalist, și prof. univ. dr. Dan S. Stoica

Îmi amintesc de ultima vizită pe care am i-am făcut-o dumnealui la Institut. M-am dus, în grabă, pentru a primi o semnătură pe un tabel și mi-a spus: „Domnule Teoderașcu, bine că ați venit. Luați loc și haideți să analizăm câteva sloganuri politice”. Mi-a făcut mare plăcere să fac asta, mi-a plăcut și întâlnirea a durat mai mult de o oră. A fost primul articol pe care l-am scris împreună, o amintire veșnică.

18_Ionuț Teoderașcu

Ultima imagine corespunde cu ultimul curs. N-am să uit părerea de rău din glasul profesorului din cauza faptului că urma să ne despărțim. Ce m-a bucurat la evenimentul de ieri a fost că ne-am dovedit nouă și domnului profesor că, dincolo de cursuri, dăinuie o relație profesor-student și mai frumoasă.

20_Ionuț Teoderașcu
Domnul profesor a primit de la Violeta Cincu un cactus – „unul de pluș exact ca domnul profesor”.

La mulți ani, domnule profesor!

Sper să știm să vă păstrăm lângă noi cât mai mult timp!

21_Ionuț Teoderașcu

Now it can be told! From UNTOLD

Now it can be told! From UNTOLD

După experiența pe care am avut-o la festivalul ieșean, Afterhills, mi-am propus să încerc, anul acesta, să ajung și la UNTOLD. Pentru că Ellie Goulding e artista preferată a Nicoletei, prietena mea, și pentru că melodiile lui Lost Frequencies îmi trezesc multe amintiri plăcute, am ales să merg în a doua zi de festival. Eram deja la Brașov, cu echipa Zig Zag prin România, și, astfel, m-am urcat în mașină și am plecat spre Cluj. După patru ore, eram aproape de Cluj Arena. Lume multă, aglomerație, poliție – știți voi cum e. Deși am ratat-o pe Jasmine Thompson (voiam să ascult melodia asta), am ajuns la Ellie Goulding. Intrarea în Arenă e ca și cum ai trăi toată viața într-un tunel întunecat și deodată ieși la lumină. Ori îți place, ori te înfricoșează. La mine, clar, a fost prima. Energia din jur începe să-ți furnice pe șira spinării, ochii ți se deschid larg și tot ce vrei să faci e să începi să fredonezi versurile melodiilor și să sari – cât mai sus! Închizi ochii, simți muzica și începi să crezi că numai tu ești acolo. Fără griji, fără nimic, doar tu și muzica! Luminile și laserele îți fură privirea și parcă începi să fii hipnotizat de ochii unui dragon care s-a prăbușit peste scena principală.

Citește în continuare „Now it can be told! From UNTOLD”

5.000 de kilometri în 7 zile

5.000 de kilometri în 7 zile

Uitasem cum este să călătorești atât de mult cu o gașcă în spate, însă, în timpul celor peste 5000 de km pe care i-am străbătut în săptămâna ce tocmai a trecut, mi-am adus aminte. Pe cât de obositoare este călătoria, pe atât de neuitată rămâne experiența.

Înainte de a vă spune cum mi-a fost în orașul olandez, Assen, trebuie să vă povestesc câte ceva despre cei de la „T.U.Iași Racing” și despre cum am ajuns în Olanda. Echipa este formată din zece studenți de la Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași care, coordonați fiind de profesorul Ciprian Ciofu, au construit o mașină de curse. Ceea ce au făcut ei nu este chiar atât de simplu pe cât pare, la început au căutat sponsori care să le ofere ori bani, ori piese, apoi au început să pună pe hârtie cam cum ar arăta fiecare detaliu și, abia apoi, s-au apucat efectiv de construit. Totul a durat cam opt-nouă luni. Odată construit monopostul (mașina de curse), s-au înscris la Formula Student, cea mai mare competiție tehnică dedicată studenților. Pentru că au mai fost în anii trecuți în Ungaria, Spania, Italia, anul acesta au ales să meargă, pentru prima dată, în Olanda. Trebuie să menționez că acesta este și primul an când se organizează Formula Student în Țările de Jos.

Pentru că scrisul și fotografiatul îi ajută la promovare și aceste elemente sunt o parte importantă din proiect, mi-au propus mie să mă ocup de ele. Zis și făcut. În seara de 14 iulie, plecam de la Sibiu spre Dej și pe la ora 02.00 eram cu ei în mașină, în drum spre Assen, spre „TT Circuit”, mai exact.

Acolo am stat la cort – era o zonă de camping care aduna la un loc studenți de prin Belgia, Franța, Germania, Finlanda, Spania, Italia și, bineînțeles, Olanda. În total au fost 17 țări. Cred că am mai fost cu cortul o singură dată, la mare, când aveam vreo 15 ani. Dacă atunci a fost cald și bine, acum, cel puțin în prima noapte, a fost super frig, deși apucasem să-mi iau un sac de dormit. Am crezut că va fi un calvar, dar vremea și-a revenit și a fost mult-mult mai bine. Noapte de noapte auzeam muzică dată la maximum de la fiecare cort și încercam să cunosc cât mai mult din obiceiurile fiecăruia. Am învățat chiar și un joc nou, i se spune flunkyball și vine de la nemți (pentru a juca ai nevoie de o minge, câțiva prieteni și multă bere). Aici regăsiți câteva imagini de la camping.

Circuitului din Assen i se mai spune și „catedrala vitezei”, însă în serile alea parcă devenise mai mult „catedrala studenților”.

Chiar dacă v-am povestit doar despre petreceri și distracție, să știți că așa era doar noaptea, căci ziua umblam de colo-colo cu mașina de curse pentru a primi toate avizele tehnice și pentru a trece peste toate probele statice și dinamice. De fapt, ce înseamnă Formula Student? Prima dată, ca și voi probabil, m-am gândit că este exact ca la Formula 1, dar este diferit și e normal. Aceste mașini sunt construite de studenți și, prin urmare, ele trebuie verificate de specialiști până la cel mai mic detaliu. Prima dată, au loc cele cinci verificări tehnice – siguranța pilotului, înclinarea mașinii la 45 de grade, inspecția tehnică, frânarea, și inspecția șasiului. Apoi, în primele două zile, se desfășoară cele trei probe statice, adică, pe lângă mașină, studenții pregătesc un dosar în care prezintă planul lor de business pe următorii ani, care sunt costurile de construcție ale mașinii și care sunt detaliile ce țin de design. În ultimele două zile, vine cireașa de pe tort, adică probele dinamice. „Skid Pad” este proba în care doi dintre cei patru piloți ai echipei circulă cu monopostul pe un traseu în formă de opt, în bătaia unor jeturi de apă, și frânează ori accelerează când este cazul. După, vin celelalte probe, accelerația – moment în care cam toți studenții se holbează la toate mașinile și ori le critică, ori le laudă, autocross-ul, proba în care pilotul face un circuit de un kilometru și încearcă să treacă prin niște obstacole și „eficiența și rezistența”, o altă probă, cea mai grea dintre toate, în care monopostul trebuie să ruleze pe același traseu de 22 de ori și să scoată cel mai bun timp. Mașina băieților a avut unele defecțiuni după a zecea tură și a cedat. Amuzant este că o echipă, următoarea după noi, a început să râdă de ce s-a întâmplat, însă, în timp ce noi ne duceam spre garaj, ei veneau din urma noastră cu monopostul lor stricat. Karma!

Campus internațional și universități la cort

Pentru mine, toate acestea au fost noi, am simțit că m-am mutat într-un campus imens în care am găsit studenți foarte diferiți. Scoțienii (care s-au îmbrăcat în fiecare zi în kilt) erau foarte stresați de competiție, cel puțin așa i-am simțit eu, spaniolii nu prea au comunicat și erau mai retrași, în schimbi nemții și finlandezii au fost foarte deschiși. În fiecare zi, de la ora 5-6, nemții, care stăteau cam pe lângă noi, puneau la maximum piesa asta și vrând-nevrând se trezeau toți. După două zile de „schokolade”, m-am învățat și mi-am ținut căștile pe aproape. Cred că finlandezii au fost cei mai deschiși, au început să ne povestească cum au construit mașina, cum au ajuns în Assen și chiar mai devreme unul dintre ei îmi dăduse un mesaj și îmi spusese că ei abia acum două-trei ore au ajuns acasă. Apropo de timp și drum, când le-am spus nemților că facem două zile din România în Olanda, s-au uitat foarte mirați la mine și mi-au spus: „Da’, veniți pe jos? Cum să faceți două zile, noi am făcut două ore!”.

În unele seri, mergeam în oraș (circuitul se află la câțiva kilometri de orașul Assen) și pot să vă spun că peisajele de acolo m-au uimit. Case cu garduri mici, prin fața cărora trece un râu curat și înconjurate de multă verdeață. Oamenii își închideau magazinele de pe la ora 18:00 și ieșeau la plimbare cu bicicleta. Mai vedeam uneori câte-un bărbat mai amețit de la țigări și alcool, însă, în rest totul părea genial. Dar cred că acest „genial” se limitează doar la vacanța în Assen, nu și la locuitul în orașul olandez.

Mă bucură faptul că am reușit să-i ajut pe acești tineri, o voi face și în continuare, asta pentru că în toată povestea lor au călătorit, scris și fotografiat – exact ce-mi place mie. Deși îmi era dor de Iași (când m-am întors, am venit direct în Iași), nu pot să spun că nu duc dorul serilor în care soarele se ascundea în spatele circuitului și noi încercam să scoatem mingea din râu sau a zilelor în care adunam emoții pentru că nu știam cu se va finaliza fiecare probă.

Câștigul meu și al lor constă în amintiri, experiențe și noi prieteni. Și pentru că știu că în atelierul lor deja s-a început construirea unei noi mașină de curse, nu pot decât să le urez mult spor și sper să plecăm și la anul într-o astfel de călătorie!

P.S.: Spaniolii au câștigat competiția.

DE MESERIE CĂLĂTORI

DE MESERIE CĂLĂTORI

„Pînă acum, am călătorit mai bine de 150.000 de km prin toată țara”, îmi spune cu mîndrie Marian. Ne îndreptăm spre o pensiune din județul Bistrița-Năsăud, unde vom sta cîteva zile, timp în care, de dimineață pînă seara, vom străbate la pas orașul Bistrița, pentru a vorbi cu ghizii locali și pentru a face fotografii. De acolo, cu bagajele în mînă, cei patru membri care formează echipa „Zig Zag prin România” vor merge în alt loc, asta pînă cînd nu le va mai rămîne niciun județ pe care să nu-l fi vizitat. În ultimii doi ani și-au mutat bagajele de colo-colo de sute de ori, pentru că și-au propus să călătorească în toată țara și să adune, prin cuvinte și imagini, bogățiile României. Pînă acum, au vizitat nordul și vestul țării, iar acum au poposit în Transilvania. Și-au petrecut revelionul în Satu Mare, la un club de salsa, și verile și le-au consumat vizitînd locuri din Botoșani, Suceava, Hunedoara, Arad, Timișoara și Alba-Iulia, însă de fiecare dată, de sărbători, pentru cîteva zile, s-au întors acasă.

Citește în continuare „DE MESERIE CĂLĂTORI”