„Oare ce flori să iau?”, este întrebarea cu care ai plecat de acasă și care răsună și mai puternic atunci când te afli în fața tarabei plină cu flori. Lalele, narcise, zambile, trandafiri – roșu, alb, albastru, mov – acoperite în material din plastic sau hârtie – cu fundă sau fără fundă? – sunt întrebările prin care încerci s-o reprezinți pe ea.

În Iași, pe 8 martie, aproape fiecare bărbat de pe stradă ținea mândru în mâini cel puțin o floare. Eu i-am fotografiat, iar ei mi-au oferit din emoțiile lor și mi-au spus pentru cine au cumpărat florile.

8 martie_Ionuț Teoderașcu-2
Bogdan

„Așa? Cu floarea aceasta mică?”, m-a întrebat Bogdan, în timp ce-mi pregăteam aparatul de fotografiat. I-am spus că nu contează. A fost cel mai entuziasmat dintre toți bărbații pe care i-am fotografiat. La final, mi-a oferit un zâmbet și mi-a spus că merge să-i ducă soției sale, Iulia, zambila roz.

8 martie_Ionuț Teoderașcu-8
Bogdan

Deși mi-a spus că se grăbește, Bogdan a acceptat să stea la fotografiat și mi-a spus că a cumpărat buchetele de flori pentru colegele lui de serviciu.

8 martie_Ionuț Teoderașcu-10
Andrei

Andrei era însoțit de o femeie în vârstă (probabil mama acestuia) care emana o energie pozitivă în jur. El, însă, era ceva mai serios și tăcut. „Am luat aceste flori pentru iubita mea, Iulia”, mi-a spus înainte de a pleca.

8 martie_Ionuț Teoderașcu-13
Mihai

Mihai se pregătea să urce în mașină, însă l-am rugat să „se lase” fotografiat. Era vesel și ținea în mână două buchete de lalele pe care le cumpărase pentru soția lui, Ana Maria, și pentru mama lui, Elena.

8 martie_Ionuț Teoderașcu-15
Vasile

Vasile a început să râdă atunci când i-am spus că vreau să-i „fur” această amintire și s-o stochez pe card. Mi-a spus că buchetul de trandafiri l-a luat pentru soția lui.

8 martie_Ionuț Teoderașcu-17
Codrin

Pe lângă buchetul de flori, Codrin avea în mâna stânga și un cadou pentru iubita lui Adela. A fost și singurul care m-a rugat, la final, să-i trimit fotografiile.


8 martie este despre emoții  – despre emoția pe care o ai atunci când te pregătești să-i apari în față cu buchetul de flori și să-i spui că o iubești și despre emoția pe care o ai tu, femeie, atunci când primești florile și cuvintele frumoase.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s